întovărăși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV.
1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu...
2. Refl. recipr. A se împrieteni.
3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. –
În + tovarăș.întovărăși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întovărășí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. întovărășésc, imperf. 3
sg. întovărășeá; conj. prez. 3
să întovărășeáscăîntovărășì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întovărășì v.
1. a însoți;
2. a se asocia. [V.
tovarăș].