întortochetură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTORTOCHETÚRĂ, întortocheturi, s. f. Cotitură, sinuozitate (a unui drum). ♦
Fig. Complicație, încurcătură. –
Întortochea +
suf. -ătură.întortochetură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întortochetúră s. f.,
g.-d. art. întortochetúrii; pl. întortochetúri