întorsură - explicat in DEX

întorsură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors² + suf. -ură.

întorsură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
întorsúră s.f. (reg.) pământ lucrat de cu toamna.

întorsură (Dicționaru limbii românești, 1939)
întorsúră f., pl.ĭ. Întorsătură. Ocol, cotitură. Arătură (p. a întoarce pămîntu).

întorsură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
întorsúră (rar) s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

întorsură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
întorsură f. pământ lucrat de cu toamna.