întoarce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III.
I. 1. Refl. și
tranz. A se înapoia
2 sau a face să se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni
2 sau a face să revină. ♦
Tranz. (Despre o stare afectivă sau maladivă) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦
Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcția inițială.
2. (
Pop.) A-și schimba sau a face pe cineva să-și schimbe părerea, a se răzgândi sau a face pe cineva să se răzgândească. ♦
Tranz. A retrage o vorbă, o promisiune etc., a reveni asupra...
3. (
Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface.
S-a întors ploaia în ninsoare. ◊
Expr. (
Refl.)
A i se întoarce (cuiva)
mânia = a-i trece supărarea.
A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispoziția, a se îmblânzi, a se muia. ♦
Tranz. (
Înv.) A traduce un text dintr-o limbă în alta;
p. ext. a interpreta.
II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a răsuci (de pe o parte pe alta). ◊
Expr. Tranz. și
refl. A (se) întoarce pe dos =
a) a (se) nemulțumi profund; a (se) supăra foarte tare, a (se) tulbura;
b) a(-și) strica buna dispoziție, a (se) bosumfla. ♦
Spec. A învârti, a răsuci resortul unui mecanism.
A întoarce ceasul. ♦
Tranz. (
Pop.) A jugăni (un animal).
2. Tranz. și
refl. A(-și) mișca, a(-și) orienta corpul sau o parte a corpului,
p. ext. privirea în altă direcție decât cea inițială. ◊
Expr. (
Tranz.)
A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lângă cineva; a părăsi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (
Refl.;
fam.)
A i se întoarce (cuiva)
mațele sau
stomacul pe dos = a i se face scârbă, greață;
fig. a fi dezgustat, scârbit.
III. Tranz. 1. A schimba poziția unui obiect, așezându-l invers față de poziția anterioară sau față de poziția firească ◊
Expr. A întoarce casa pe dos = a răscoli totul în casă.
A (o) întoarce și pe o parte (sau
față) și pe alta = a examina amănunțit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei cărți, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a răsfoi. ◊
Expr. A întoarce foaia = a-și schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbrăca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în față. ◊
Expr. A(-și) întoarce cojocul (pe partea cealaltă sau
pe dos) = a-și schimba comportarea, atitudinea în rău față de cineva. ♦ A învârti paiele, lanul etc. astfel încât partea umedă de la pământ să ajungă deasupra. ♦ A ara din nou un ogor.
2. A da îndărăt, a restitui. ◊
Expr. A întoarce vizita = a răspunde printr-o vizită la o vizită primită anterior. ♦
Fig. A răsplăti pe cineva pentru o faptă bună sau rea. ♦ (Determinat prin „cuvânt”, „vorbă” etc.) A răspunde, a replica (cu ostentație, cu impertinență). –
Lat. intorquere.întoarce (Dicționar de argou al limbii române, 2007)întoarce, întorc v. t. (intl.) 1. a fura.
2. a riposta.
întoarce (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întoárce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. întórc, 1
pl. întoárcem, perf. s. 1
sg. întorséi, 1
pl. întoárserăm; part. întórsîntoarce (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întoarce v. (
activ)
1. a face unele mișcări înapoi sau deoparte:
a întoarce capul; 2. a pune pe partea opusă, a schimba direcțiunea:
a întoarce pagina; 3. a îndrepta:
a întors arma asupră-i; 4. a înapoia, a restitui:
i-am întors banii; 5. a aduce îndărăt, a face' să revie:
de ce mă întorci din cale? 6. fig. a face să-și schimbe părerea:
nu l’a putut întoarce din hotărîrea lui; 7. a converti:
i-a întors la credință; 8. (
absolut) a schimba învoeala:
acum o întorci...; 9. a întoarce testiculele vitelor spre a le face incapabile de reproducere. ║ (
reciproc)
1. a veni acasă:
s’a întors; 2. a se adresa cu rugămintea:
se întoarse către el; 3. a recâștiga ce pierduse:
a-și întoarce banii; 4. a-și lua înapoi:
eu îmi întorc vorba PANN. [Lat. INTORQUERE].