întiri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)întirí (întirésc, întirít), vb. –
1. A da la o parte, a arunca. –
2. A izgoni, a urmări. –
3. A înțărca mieii, iezii etc. –
Var. înteri. Sl. tĕrjati „a despărți” (Cihac, II, 149; Tiktin; DAR),
cf. bg. tirjam, sb. tjerati, slov.
tirati.întirì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întirì v. Mold. a alunga cu de-a sila:
să întirească hoții NEGR. [Slav. TĬERATI, a goni].