înteți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTEȚÍ, întețesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A (se) face mai puternic, mai intens; a (se) intensifica, a (se) încinge
1.
2. Tranz. (
Pop.) A cuprinde cu violență, cu frecvență crescută.
3. Tranz. A sâcâi cu insistențe repetate. –
Lat. *
intitiare (<
titio).
înteți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)întețí (întețésc, întețít), vb. –
1. A face mai puternic, mai intens. –
2. A grăbi, a accelera. –
3. A mări, a spori. –
4. A incita, a stimula. –
Var. înteța. Origine necunoscută. După Pușcariu,
Lat. ti, 42, din
lat. incitāre, prin intermediul unei disimilări *
înceți ›
înteți; însă Pușcariu 882 consideră etimonul necunoscut; DAR respinge legătura unei legături cu
intensus, avînd în vedere dificultățile formale.
Der. de la *
attῑtĭāre, cu schimbare de
pref. (Weigang,
Jb, XIX, 136; REW 769), nu este mai sigură. Scriban identifică acest
vb. cu
întiști, vb. (
înv., a împinge, a urmări) din
sl. tistati.înteți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întețí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. întețésc, imperf. 3
sg. întețeá; conj. prez. 3
să întețeáscăîntețì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întețì v.
1. a împunge, a da zor:
întețindu-l și încingându-l dorul de părinți ISP.;
2. fig. a excita:
nu te ’nteți ’n asprime, când poți să dai iertare AL.;
3. fig. a se întâri:
propaganda se înteți. [Origină necunoscută].