însumĭ - explicat in DEX

însumi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire. 1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

însumi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
'însumi¹ adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. 'însămi (eu, pe mine ~), g.-d. 'însemi (a fetei mele ~, mie ~)

însumi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
'însumi² (înv.) pr. m.; f. 'însămi, g.-d. 'însemi

însumĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
însumĭ, V. însu.