înnăditură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNNĂDITÚRĂ, înnădituri, s. f. Bucată înnădită, nadă; locul unde s-a înnădit. –
Înnădi +
suf. -tură.înnăditură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înnăditúră s. f.,
g.-d. art. înnăditúrii; pl. înnăditúri