înnebuni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNNEBUNÍ, înnebunesc, vb. IV.
Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊
Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊
Expr. (
Tranz.)
Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦
Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. –
În + nebun.înnebuni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înnebuní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. înnebunésc, imperf. 3
sg. înnebuneá; conj. prez. 3
să înnebuneáscă