îngăduială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGĂDUIÁLĂ, îngăduieli, s. f. Îngăduință. [
Pr.:
-du-ia-] –
Îngădui +
suf. -eală.îngăduială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îngăduiálă s. f.,
g.-d. art. îngăduiélii; pl. îngăduiéliîngăduĭală (Dicționaru limbii românești, 1939)îngăduĭálă f., pl.
ĭelĭ, și
îngăduínță f., pl.
e. Indulgență. Permisiune, tolerare.