îngâmfa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I.
Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [
Prez. ind. și: (
înv.)
îngâmfez] –
În + gâmfa (
înv. și
reg. „a se umfla” <
lat.).
îngâmfa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!îngâmfá (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
se îngâmfeáză/se îngấmfă