îngust (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea).
2. Subțire, delicat.
3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat.
Spațiu îngust. ♦
Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. –
Lat. angustus.îngust (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)îngúst (îngústă), adj. – Care are lățime mică, strîmt. –
Mr. ngustu, istr. ăngust. Lat. angŭstus (Pușcariu 860; Candrea-Dens., 863; REW 471; DAR),
cf. alb. nguštë, sp. angosto. –
Der. îngusta, vb. (a strînge; a diminua),
cf. mr. ngustu, alb. nguston, sp. (ens)angostar (după Pușcariu 861; Candrea-Dens., 864 și REW 467, direct din
lat. angŭstāre);
îngustime, s. f. (strîmtoare; zgîrcenie, calicie).
îngust (Dicționaru limbii românești, 1939)îngúst, -ă adj. (lat.
angustus; sp. pg.
angosto. V.
anghilă). Strîmt, care are puțină lărgime:
o cale, o scîndură, o panglică îngustă. Fig. Mărginit, prost:
spirit îngust. Adv. În mod îngust, prost:
a cugeta îngust.îngust (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îngúst adj. m.,
pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngústeîngust (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îngust a.
1. care are (prea) puțină lățime:
stofă îngustă; 2. fig. care are puțină capacitate:
spirit îngust; 3. puțin întins:
margini înguste. [Lat ANGUSTUS].