îngropăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGROPĂCIÚNE, îngropăciuni, s. f. (
Pop.) Înmormântare; ceremonie de înmormântare. ◊
Loc. adj. De îngropăciune = trist; cernit, funebru. –
Îngropa +
suf. -ăciune.îngropăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îngropăciúne (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. îngropăciúnii; pl. îngropăciúniîngropăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îngropăciune f. înmormântare:
cântece de îngropăciune Od.
îngropăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)îngropăcĭúne f. Acțiunea de a îngropa morțiĭ, înmormîntare.