înfurci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar)
1. Refl. A se bifurca.
2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [
Var.:
înfurcá vb. I] –
În + furcă.înfurci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)înfurcí, vb. refl. – A se bifurca. – În- + furcă (< lat. furca).
înfurci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!înfurcí (a se ~) (a se bifurca) (
înv.,
pop.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
se înfurcéște; imperf. 3
sg. se
înfurceá; conj. prez. 3
să se înfurceáscăînfurcì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înfurcì v. a se bifurca:
li se înfurci calea.