înfurca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFURCÁ vb. I.
v. înfurci.înfurca (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)înfurcá,
înfurchéz, vb. I (reg.)
1. a lua fân în furcă.
2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci.
3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.
înfurca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*înfurcá (a ~) (a lua cu furca) (
înv.,
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
înfúrcă; imperf. 3
sg. înfurcá; conj. prez. 3
să înfúrce