înfrânge - explicat in DEX

înfrânge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

înfrânge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

înfrânge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

înfrânge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].