înfeuda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFEUDÁ, înfeudez, vb. I.
Tranz. A supune, a robi. ♦
Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [
Pr.:
-fe-u-] – Din
fr. inféoder, lat. infeodare.înfeuda (Dicționar de neologisme, 1986)ÎNFEUDÁ vb. I. tr. (
Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦
tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron.
-fe-u-. / cf. fr.
inféoder].
înfeuda (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr.
inféoder, lat.
infeodare)
înfeuda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înfeudá (a ~) (-fe-u-) vb.,
ind. prez. 3
înfeudeáză