îndărătnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDĂRẮTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Încăpățânat, recalcitrant, nesupus;
p. ext. stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă; restanțier. [
Var.: (
reg.)
îndărắpnic, -ă adj.] –
Îndărăt +
suf. -nic.îndărătnic (Dicționaru limbii românești, 1939)îndărắtnic, -ă adj. (d.
îndărăt). Recalcitrant, rebel, care face contraru celor ce i se poruncesc:
copil îndărătnic. Încăpățînat, înțestat, obstinat, care nu ascultă de sfatu altuĭa. Persistent, perseverant [!], tenace, stăruitor:
muncă îndărătnică. Adv. În mod îndărătnic:
a răspunde îndărătnic. – Vechĭ
înderetnic. Și
îndărăpnic (Mold.) și
-ăvnic (Trans.).
îndărătnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndărắtnic adj. m.,
pl. îndărắtnici; f. îndărắtnică, pl. îndărắtniceîndărătnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndărătnic a.
1. care dă îndărăt (primitiv despre cal), încăpățânaț;
2. fig. stăruitor, rezistent:
muncă îndărătnică.