îndrăzni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV.
Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... –
În + drăzni (
înv. „a îndrăzni” <
sl.).
îndrăzni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)îndrăzní (îndrăznésc, îndrăznít), vb. –
1. (Înv.) A prinde curaj, a se însufleți. –
2. A îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul de a întreprinde ceva. –
Var. îndrăsni. Sl. drŭznati, de la
drŭzŭ „îndrăzneț”,
cf. Pușcariu,
Dacor., VIII, 349, unde cuvîntul este considerat, împotriva tuturor aparențelor, drept un termen de cultură). –
Der. îndrăznitor, adj. (cutezător, curajos);
neîndrăzneț, adj. (timid);
îndrăzneală, s. f. (cutezanță, curaj).
îndrăzni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndrăzní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. îndrăznésc, imperf. 3
sg. îndrăzneá; conj. prez. 3
să îndrăzneáscăîndrăznì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndrăznì v.
1. a întreprinde cu curaj;
2. a avea curajul. [Slav. DRŬZNÕ, a cuteza (v.
dârz)].