îndritui(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ÎNDRITUÍ,îndrituiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îndreptăți. [Prez. ind. și: îndrítui] – În + drit + suf. -ui.
îndritui(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) îndrituí(a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrituiésc, imperf. 3 sg. îndrituiá; conj. prez. 3 să îndrituiáscă