îndreptător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDREPTĂTÓR, -OÁRE, îndreptători, -oare, adj. (Și substantivat;
înv.) Care îndreaptă, îndrumează; călăuzitor. –
Îndrepta +
suf. -ător.îndreptător (Dicționaru limbii românești, 1939)îndreptătór, -oáre adj. Care îndreaptă. S. n., pl.
oare. Carte saŭ aparat care îndreaptă (îndreptar).
îndreptător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndreptătór (
înv.)
adj. m.,
pl. îndreptătóri; f. sg. și
pl. îndreptătoáreîndreptător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndreptător m. cel ce îndreaptă:
Îndreptătorul bețivilor (titlul unei cărți morale de Anton Pann).