îndreptui(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ÎNDREPTUÍ,îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).
îndreptui(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) îndreptuí(a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă