îndreptar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDREPTÁR, îndreptare, s. n. Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu; călăuză, ghid. –
În + dreptar (
Înv. „îndreptar” <
drept).
îndreptar (Dicționaru limbii românești, 1939)îndreptár și
dreptár n., pl.
e (d.
drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet.
Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe:
această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ
dereptar. V.
colțar și
cumpănă.îndreptar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndreptár s. n.,
pl. îndreptáre