încăleca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCĂLECÁ, încálec, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A (se) sui pe cal, pe măgar etc.; a pune sau a sta călare; a călări, a încălăra. ◊
Expr. A încăleca pe nevoie = a ieși din sărăcie, din lipsuri, din dificultăți economice. ♦
P. anal. A se urca pe un obiect ca pe cal.
2. Refl. A se suprapune.
3. Tranz. Fig. A se face stăpân pe cineva; a domina, a supune. [
Var.: (
reg.)
încălicá vb. I] –
Lat. incaballicare.încăleca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)încălecá (încálec, încălecát), vb. –
1. A se sui pe cal. –
2. A călări, a merge călare. –
3. A se împerechea armăsarul cu iapa. –
4. A învinge, a domina, a supune. –
5. (
Arg.) A o lua la sănătoasa. –
Mr. (î)ncalic, megl. ancalic. Lat. pop. cabăllĭcāre (Pușcariu 805; Candrea-Dens., 213; REW 1439; DAR),
cf. alb. (n)galjkoń, it. cavalcare, prov.,
cat.,
port. cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar. Cf. cal, călare, descăleca. –
Der. încălecat, adj. (suprapus, se spune despre literele chirilice care se scriau de obicei între două rînduri);
încălecător, adj. (care este călare pe cal).
încăleca (Dicționar de argou al limbii române, 2007)încăleca, încalec v. t. 1. a domina.
2. (vulg. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
încăleca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încălecá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. încálec, 3
încálecăîncălecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încălecà v.
1. a se urca pe cal;
2. fig. a domina:
doar va încăleca pe nevoia CR. [Lat. CABALLICARE].