încăibărà - explicat in DEX

încăibăra (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCĂIBĂRÁ, încáibăr, vb. I. Refl. recipr. (Reg.) A se încăiera. – Et. nec.

încăibăra (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
încăibărá (-réz, încăibărát), vb. – 1. A apuca, a prinde, a înșfăca. – 2. (Refl.) A ajunge la păruială, a se lua la bătaie. – Var. îngăibăra, îmbăibăra, îngăidăra, încărăba. Origine obscură. Pare să fie rezultat de la încăiera încrucișat cu carabă (cf. ultima var.), sau mai probabil cu un suf. expresiv -ura, cf. încheibăra. Nu pare posibilă explicația lui Pușcariu, Dacor., III, 671 (cf. REW 1790 și DAR), care pleca de la un lat. *incaviolāre „a închide în colivie”. Scriban admite o încrucișare a lui încăiera cu cherba.

încăibăra (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!încăibărá (a se ~) (reg.) (-căi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încáibăr, 2 sg. te încáiberi, 3 se încáibără; conj. prez. 3 să se încáibere

încăibărà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
încăibărà v. 1. a apuca și a strânge tare; 2. fam. a se lua la ceartă; 3. a aduna cu anevoie: să-și încaibere și el un venit ISP. [Și închelbara, de origină necunoscută].