încuietoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦
Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. –
Încuia +
suf. -toare.încuietoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încuietoáre s. f.,
g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóriîncuietoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încuietoare f.
1. unealtă de încuiat;
2. încuierea pântecelui, constipațiune.
încuĭetoare (Dicționaru limbii românești, 1939)încuĭetoáre f., pl.
orĭ. Mecanizm [!] de încuĭat (ca
broasca, clanța, clampa).