încruntătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCRUNTĂTÚRĂ, încruntături, s. f. 1. Faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată (
1); cută pe frunte, între sprâncene.
2. (
Înv.) Urmă, pată de sânge. –
Încrunta +
suf. -ătură.încruntătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încruntătúră s. f.,
g.-d. art. încruntătúrii; pl. încruntătúri