încrezător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezători, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. –
Încrede +
suf. -ător.încrezător (Dicționaru limbii românești, 1939)încrezătór, -oáre adj. Care se încrede, care se sprijină pe fidelitatea altuĭa.
încrezător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încrezătór adj. m.,
pl. încrezătóri; f. sg. și
pl. încrezătoáreîncrezător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încrezător a. dispus de a se încrede.