încolți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCOLȚÍ, încolțesc, vb. IV.
I. Intranz. (Despre plante; la
pers. 3) A da colț, a răsări din pământ; a germina. ♦
Fig. (Despre idei, sentimente) A începe să se dezvolte; a apărea, a se ivi, a se naște.
II. Tranz. A înfige colții spre a mușca. ♦ A înconjura din toate părțile, fără a mai da posibilitate de retragere. ♦
Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a copleși. –
În + colț.încolți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încolțí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. încolțésc, imperf. 3
sg. încolțeá; conj. prez. 3
să încolțeáscăîncolți (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încolțí v. a mușca cu colții:
șerpi că l’au mușcat, lupi că l’au încolțit POP.
încolțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încolțì v.
1. a scoate colți sau muguri, a răsări:
iarba încolțește; 2. fig. a începe să se nască (o idee, o simțire, un plan):
încolția un dor mai adânc EM.
încolțì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încolțì v. a pune în colț, a înfunda, a strâmtora:
l’a încolțit cu întrebări.