încolăcitură - explicat in DEX

încolăcitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCOLĂCITÚRĂ, încolăcituri, s. f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.

încolăcitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
încolăcitúră f., pl. ĭ. Rezultatu încolăciriĭ (spiră): funia formează încolăciturĭ în prejuru [!] paruluĭ.

încolăcitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
încolăcitúră s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri

încolăcitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
încolăcitură f. rezultatul încolăcirii și lucrul încolăcit.