înciuda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I.
Refl. și (rar)
tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. –
În + ciudă.înciuda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înciudá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
înciudeázăînciuda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*în ciúda loc. prep.înciudà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înciudà v. a se supăra, a se necăji:
boierul înciudat CR. [V.
ciudă].