încet - explicat in DEX

încet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceți, -te, adj., adv. 1. Adj. Fără viteză; liniștit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reacționează cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecată, gândire) Care raționează cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scăzută, abia auzit. 3. Adv. Fără grabă, domol, binișor, alene; lin, pe nesimțite. ◊ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = puțin câte puțin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjecție) Binișor! nu așa tare!; fără zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.

încet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
încét (înceátă), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fără grabă, domol, binișor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. înțet. Lat. quetus, în loc de quietus (Pușcariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauză, a domoli; a fi eliberat din funcție; a termina; a dispărea; a scădea, a se micșora), der. intern, sau din lat. quetãre (Pușcariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fără întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slăbi, a opri, a face mai lent); încetineală, s. f. (lipsă de iuțeală); încetinitor, s. n. (care micșorează viteza); încetinel (var. încetișor), adv. (agale; ușurel).

încet (Dicționaru limbii românești, 1939)
încét, -ceátă adj., pl. ețĭ, ete (lat. in, în și quetus îld. quietus, liniștit, part. d. quiéscere, a liniști; it. cheto, pv. quet, fr. coi, sp. pg. quedo. V. achit, cvit, fit). Liniștit, lent: lucrare înceată. Domol, moleșit, bleg: om încet. Adv. Nu răpede [!]: a merge, a dicta încet. Nu tare, cu voce joasă: a vorbi încet. Cu atențiune, cu mișcări lente: cu lucrurile supțirĭ [!] trebuĭe să umbli încet. Încet-încet (˘ ˉ ˘ ˘) saŭ încetu cu încetu, pe nesimțite, lent: încetu cu încetu se face oțetu (Prov.). – În Trans. și cet. V. cu.

încet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
încét¹ adj. m., pl. încéți; f. înceátă, pl. încéte

încet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
încét²/încét-încét adv.

încet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
încet a. și adv. 1. domol: cu glas blând, duios, încet EM.; 2. nu curând; încet-încet, cu timpul; 3. binișor: umblă încet [Lat. vulg. QUETUS = clasic QUIETUS]. ║ n. lipsă de repeziciune: încetul cu încetul.