începătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCEPĂTÚRĂ, începături, s. f. (
Înv.) Început, origine. –
Începe +
suf. -ătură.începătură (Dicționaru limbii românești, 1939)începătúră f., pl.
ĭ. Rar. Început. Origine. – Vechĭ și
cepătură.începătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)începătúră (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. începătúrii; pl. începătúriîncepătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)începătură f. început;
fig. origină:
începătură și pricină a tuturor nenorocirilor BĂLC.