începător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCEPĂTÓR, -OÁRE, începători, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care începe; inițial.
2. S. m. și
f. Persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice.
3. S. m. și
f. (Rar) Persoană care inițiază ceva; inițiator. –
Începe +
suf. -ător.începător (Dicționaru limbii românești, 1939)începătór, -oáre adj. Care începe în aintea [!] altora:
artileria noastră fu începătoarea lupteĭ. Care e la început, debutant:
aceștĭ școlarĭ îs începătorĭ. Subst.
Un începător.începător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)începătór adj. m.,
s. m.,
pl. începătóri; f. sg. și
pl. începătoáreîncepător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)începător a. elementar. ║ m. cel ce se află încă la primele elemente ale unei arte sau științe.