înavuți(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ÎNAVUȚÍ,înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).
înavuți(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !înavuțí(a ~)(î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 săînavuțeáscă