înapoia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNAPÓIA1 prep. (Construit cu
gen.) În urma, îndărătul cuiva sau a ceva. – Din
înapoi.înapoia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I.
1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦
Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat.
2. Refl. și
intranz. Fig. (
Înv.) A fi în declin, a regresa; a decădea. [
Var.: (
reg.)
napoiá vb. I] – Din
înapoi.înapoia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!înapóia1 (î-na-/în-a-) prep. (~ lui)înapoia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!înapoiá2 (a ~) (î-na-/în-a-) vb.,
ind. prez. 3
înapoiáză, 1
pl. înapoiém; conj. prez. 3
să înapoiéze; ger. înapoíndînapoià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înapoià v.
1. a da înapoi, a restitui;
2. a rămânea înapoi, a întârzia;
3. refl. a veni înapoi, a se întoarce.