împărțitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (
Înv.) Factor poștal, poștaș.
2. (Aritmetică) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. –
Împărți +
suf. -tor.împărțitor (Dicționaru limbii românești, 1939)împărțitór, -oáre adj. și s. Care împarte:
împărțitor de scrisorĭ (factor). S. n., pl.
oare. Aritm. Divizor, număru care-l împarte pe altu.
împărțitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împărțitór s. m.,
pl. împărțitóriîmpărțitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împărțitor a. care împarte. ║ m. cel ce distribue:
împărțitor de scrisori.