împărătuș (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) împărătúș m. (d. împărat). Împărățel, sfredeluș.
împărătuș (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) împărătúș n. V. părătuș.
împărătuș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
împărătúș, -i, (împărățăl), s.m. – (anat.) Omușor; apendice situat în cavitatea bucală; țâfluoc (Petrova), îndíțătoare (Budești, Rozavlea), țâmburucu' din fundul gurii (Dragomirești): „Din împărătuș, / De sub împărătuș, / Din vinele grumazilor” (Bârlea 1924 II: 381). – Din împărat „suveran” (< lat. imperator).