împungător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (
Reg.)
1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦
Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦
Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător.
2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (
2); împungaci. –
Împung (
prez. ind. al lui
împunge) +
suf. -ător.împungător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împungătór adj. m.,
pl. împungătóri; f. sg. și
pl. împungătoáre