împuia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I.
Tranz. (în
expr.)
A împuia capul (
sau urechile)
cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [
Pr.:
-pu-ia. –
Prez. ind. și: (
reg.)
împúi] –
În + pui.împuia (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)împuiá pers. 3 sg.
împuiáză, vb. I (pop.)
1. (despre animale și păsări) a face ouă, a se înmulți.
2. (despre bube) a se întinde.
3. (despre gânduri, dragoste) a încolți, a se încuiba.
4. (cu referire la urechile și capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameți, a năuci.
5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestrița.
împuia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!împuiá (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 3
împúie/împuiáză, 1
pl. împuiém; conj. prez. 3
să împúie/să împuiéze; ger. împuíndîmpuià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împuià v.
1. a face pui;
2. a se înmulți;
3. a umplea, a ameți:
a împuia urechile, capul.