împrăștietor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează.
2. (
Înv.) Risipitor. [
Pr.:
-ti-e-] –
Împrăștia +
suf. -tor.împrăștietor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împrăștietór (
înv.)
(-ti-e-) adj. m.,
pl. împrăștietóri; f. sg. și
pl. împrăștietoáre