împrăștia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPRĂȘTIÁ, împrắștii, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A face să plece sau să fugă ori a pleca, a fugi în toate părțile; a (se) risipi, a (se) răspândi, a (se) răzleți. ♦
P. anal. A (se) risipi prin cădere, prin rupere, prin răsturnare. ♦
Tranz. Fig. A face să dispară gândurile, a risipi o stare sufletească (apăsătoare).
2. Refl. (Despre lichide) A se răspândi, a se difuza. ♦
Tranz. și
refl. P. gener. (Adesea
fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) răspândi. [
Pr.:
-ti-a] –
În + praștie.împrăștia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împrăștiá (a ~) (-ti-a) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. împrắștii, 3
împrắștie (-ti-e), 1
pl. împrăștiém; conj. prez. 3
să împrắștie; ger. împrăștiínd (-ti-ind)împrăștia (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împrăștiá v. 1. a arunca încoace și încolo:
vântul a împrăștiat frunzele; 2. a trimite sau duce în diferite locuri:
a împrăștia trupe; fig.
a împrăștia o veste; 3. a pune pe fugă, în dezordine:
i-a împrăștiat pe dușmani. [Lit. a arunca cu praștia: termen tehnic generalizat].