împresura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPRESURÁ, împresór, vb. I.
Tranz. 1. A înconjura din toate părțile; a încadra (
4). ♦ A cuprinde cu brațele, cu mâinile; a îmbrățișa.
2. A încercui pentru a prinde, a cuceri etc.
3. (
Înv.) A deposeda pe cineva în mod abuziv. [
Prez. ind. și:
împrésur] – Probabil
lat. *
impressoriare (<
pressorium).
împresura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)împresurá (împresór, împresurát), vb. –
1. A apăsa, a face presiune. –
2. A copleși, a împovăra, a strînge cu ușa. –
3. A sufoca. –
4. A asedia, a încercui. –
5. A invada, a ocupa. –
6. A asupri, a umili. Probabil din
lat. pressus „greutate, apăsare”, al cărui rezultat
rom.,
*pres, nu s-a păstrat. De la
pl. său, *
presuri, s-a putut forma
împresura, ca de la
gînduri, îngîndura, sau de la
fumuri, înfumura. După Cipariu,
Gram., I, 140 (urmat de Pușcariu 792 și DAR), din
lat. pressura „apăsare”, prin intermediul unui
der. *
pressurāre; după Candrea-Dens., 825, din
lat. pressōrium, prin intermediul unui
der. *
impressoriāre; după Koerting 4789, din
lat. *
impressulāre. –
Der. împresurător, adj. (grabnic, presant);
împresurătură, s. f. (
înv., asuprire; împilare);
despresura, vb. (a ridica asediul; a desprinde; a face să înceteze presiunea).
împresura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împresurá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. împresór, 3
împresoáră; conj. prez. 3
să împresoáreîmpresurà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)împresurà v.
1. a înconjura cu armată dușmanii:
împresurară cetatea; 2. a înconjura în genere:
tot ce ne împresoară; 3. a coprinde de o dată:
ce boală te împresoară? POP.;
4. a coprinde pe nedrept, a încălca în averea altuia. [Lat. *PRESSULARE, din PRESSUS, înghesuit].