împrejurime - explicat in DEX

împrejurime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎMPREJURÍME, împrejurimi, s. f. Locul sau ținutul dimprejur; preajmă, vecinătate, împrejmuire (3). – Împrejur + suf. -ime.

împrejurime (Dicționaru limbii românești, 1939)
împrejuríme f. Locurile din prejur [!]: împrejurimile unuĭ oraș.

împrejurime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
împrejuríme s. f., g.-d. art. împrejurímii; pl. împrejurími

împrejurime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
împrejurime f. 1. locul de împrejur; 2. cei din jurul cuiva.