împrejmui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV.
Tranz. A pune, a așeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unul loc pentru a-l delimita de rest; a îngrădi. ♦
Fig. A înconjura, a împresura. –
În +
preajmă +
suf. -ui.împrejmui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împrejmuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. împrejmuiésc, imperf. 3
sg. împrejmuiá; conj. prez. 3
să împrejmuiáscă