împlini - explicat in DEX

împlini (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau măsuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre noțiuni de cantitate) A ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară. 3. Tranz. A face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ◊ Expr. A-și împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre ființe) A se dezvolta; a se îngrășa. ♦ Fig. A se desăvârși. 5. Tranz. și refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plăti. ♦ (Înv. și reg.) A obliga pe un datornic să plătească banii datorați. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. *implenire (< plenus) sau în + plini (înv. „împlini” < plin).

împlini (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
împliní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împlinésc, imperf. 3 sg. împlineá; conj. prez. 3 să împlineáscă

împlini (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
împliní v. 1. a face, a ținea pe deplin: a împlini o promisiune, o condițiune; 2. a avea pe deplin: copilul împlinia 15 ani; 3. a executa: a împlini o poruncă; 4. a completa: a împlini banii ce lipsiau; 5. a se realiza: toate li sáu împlinit; 6. a lua sfârșit: acuși o împlinești cu mine AL. [Vechiu-rom. plinì = lat. PLENESCERE].