împinsătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ÎMPINSĂTÚRĂ,împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură.
împinsătură(Dicționaru limbii românești, 1939) împinsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împingeriĭ: dintr´o singură împinsătură zidu se dărămă [!]. – Vechĭ și împingătură.
împinsătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri