împestrițătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPESTRIȚĂTÚRĂ, împestrițături, s. f. Amestecătură de culori,
p. ext. de elemente străine, eterogene; împestrițare, pestrițătură. –
Împestrița +
suf. -ătură.împestrițătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)împestrițătúră s. f.,
g.-d. art. împestrițătúrii; pl. împestrițătúri