îmbălătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBĂLĂTÚRĂ, îmbălături, s. f. Faptul de a fi ud de bale sau de salivă; urmă, pată de salivă. ♦
Fig. Ocară, înjurătură, vulgaritate. –
Îmbăla +
suf. -ătură.îmbălătură (Dicționaru limbii românești, 1939)îmbălătúră f., pl.
ĭ. Fig. Lucru îmbălat (ocară, insultă, mincĭună).
îmbălătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbălătúră (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. îmbălătúrii; pl. îmbălătúri