îmbuna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBUNÁ, îmbunez, vb. I.
Tranz. A face pe cineva să devină (mai) bun. ♦
Tranz. și
refl. A (se) îmblânzi. ♦
Tranz. și
refl. A face pe cineva să-și uite un necaz sau a-și uita un necaz; a (se) împăca, a (se) liniști. [
Prez. ind. și:
îmbún] –
În + bun.îmbuna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbuná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
îmbuneázăîmbunà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmbunà v.
1. a face mai bun:
răsboiul îi va mai îmbuna soarta BĂLC.;
2. a (se) potoli;
3. a linguși cu măguleli.